TCU

Termeni si conditii de gazduire web

I. Drepturile şi obligaţiile părţilor
1.1 Drepturile şi obligaţiile clientului
Clientul se obligă:

1.- să asigure utilizarea corespunzătoare a serverului web şi facilităţilor oferite de furnizor, să nu provoace daune sau prejudicii furnizorului prin incorecta utilizare a serviciilor oferite,
2.- să nu încredinţeze parolele de acces la contul de FTP al site-ului unor persoane neautorizate,
3.- să nu utilizeze serviciile în scopuri ilegale sau pentru a susuţine activităţi ilegale,
4.- să utilizeze serviciile oferite de furnizor în aşa fel încât să nu contravină legislaţiei în vigoare cu privire la protecţia minorilor,
5.- să nu trimită e-mailuri comerciale nesolicitate şi e-mailuri de tipul „bulk-email” (SPAM),
6.- să nu acceseze neautorizat conturile altor clienţi,
7.- să nu utilizeze serviciile oferite de furnizor în aşa fel încât să determine distribuirea de viruşi informatici,
8.- să nu utilizeze programe care aduc atingere bunei desfăşurări a activităţii furnizorului,
9.- să nu facă streaming audio sau video.

Clientul are dreptul:

1 .- să folosească facilităţile oferite de serviciul de găzduire prezente in grila de preturi doar pentrul site-ul propriu, în condiţiile prezentului contract,
2.- de a semnala eventualele nereguli sau erori care împiedică buna funcţionare a site-ului şi care ţin de găzduirea acestuia.

1.2 Drepturile şi obligaţiile furnizorului
Furnizorul se obligă:

1.- să asigure spaţiul pentru găzduirea site-ului clientului, însoţit de caracteristicile prezente în grila de preturi, conform pachetului ales de client.
2.- să menţină disponibil pentru accesul http domeniul clientului, garantând o disponibilitate a sistemului (uptime) de cel puţin 99,9% pe an, din momentul activării domeniului sau a domeniilor amintite mai sus ori a găzduirii.
3.- să asigure confidenţialitatea parolelor de acces sau a parolelor de e-mail ale clientului
4.- să remedieze problemele de natură tehnică ce împiedică funcţionarea normală a acestui serviciu şi care revin atribuţiilor furnizorului (probleme tehnice ale serverului, configurări incorecte realizate de furnizor, aspecte necorespunzătoare cu cele prezentate în contract sau Anexa 1).
5.- să utilizeze toate mijloacele pe care le are la dispoziţie (în limita posibilităţilor) pentru satisfacerea clientului său, prin asigurarea unui mediu profesional cât mai sigur şi cât mai stabil.

Furnizorul are dreptul:

1.- de a solicita orice tip de documente care să probeze identitatea clientului; clientul va aduce la cunoştinţa furnizorului orice schimbări a acestor date survenite pe perioada prezentului contract, în termen de 72 de ore de când acestea au avut loc,
2 .- de a suspenda prestarea serviciului în cazul neplăţii facturilor în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea acestora sau a nerespectării condiţiilor contractului de către client.
3.- de a aplica penalităţi de minim 1% din preţul contractului pentru fiecare zi de neplată. Reluarea contractului va fi posibila numai după plata tuturor restanţelor, a eventualelor penalităţi şi a unui avans care reprezintă valoarea abonamentului pe minim 3 ( trei ) luni.
4.- de a-şi selecta clientela .

II. Clauze de încetare a contractului
2.1 prezentul contract încetează de drept în cazul în care una din părţi:
a)– nu îşi execută una din obligaţiile esenţiale enumerate în prezentul contract la punctul 1,
b)– este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract,
c)– în termen de 5 zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare din obligaţiile ce-i revin.
2.2 Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părţi cu cel puţin 5 zile înainte de data la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
2.3 Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
2.4 Prevedereile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
2.5 Dacă un anumit client monopolizează resursele sistemului şi împiedică furnizarea serviciilor către ceilalţi clienţi, contractul se reziliază după o prealabilă notificare, fără returnarea plăţilor făcute către furnizor.

III. Clauza penală
3.1 În cazul în care una din părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale sau şi la îndeplineşte în mod necorespunzător se obligă să plătească celeilalte părţi penalităţi daune-interese în valoare de 50% din contract.

IV. Forţa majoră
4.1 Nici una din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen şi de executarea în mod necorespunzător – total sau parţial – a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
4.2 Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilate părţi, în termen de 5 zile producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
4.3 Dacă în termen de 5 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a contractului fără ca vreuna din părţi să poată pretinde daune-interese.

V. Dispoziţii finale
5.1 Furnizorul nu va fi responsabil pentru informaţiile afişate pe site-ul clientului. Responsabilitatea pentru aceste informaţii aparţine exclusiv clientului. Furnizorul nu poate modifica informaţii din site-ul clientului fără voia acestuia.
5.2 Toate serviciile oferite trebuie folosite în mod legal. Transmisia, stocarea sau prezentarea oricărei informaţii ce intră în conflict cu legea este interzisă. Acest lucru include, dar nu se limitează la: materiale care încalcă drepturile de autor, materiale care sunt obscene sau ameninţătoare. Găzduirea serverelor IRC este interzisă. Clientul este singurul responsabil de folosirea abuzivă a oricărui serviciu oferit de către furnizor de natură a-i provoca daune acestuia din urmă.
5.3 În cazul în care clientul este „reseller” acesta se obligă să impună clienţilor proprii toate drepturile şi obligaţiile pe care clientul le are faţă de propriul furnizor.
Accesul clientului la anumite servicii ale furnizorului este protejat de o parola. Clientul are obligaţia de a nu dezvălui nimănui această parolă. Furnizorul nu este responsabil de prejudiciile pe care clientul le-ar putea înregistra datorită divulgării de către acesta din urmă către terţi a identificatorilor de acces şi a parolelor care îi sunt atribuite, oricare ar fi natura acestor daune.
5.4 Responsabilitatea de a efectua salvarea datelor propriului site revine în întregime clientului, furnizorul nefiind este responsabil de pierderea datelor clientului.
În cazul în care clientul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale sau şi le îndeplineşte în mod necorespunzător, furnizorul nu este responsabil cu despăgubirea clientului pentru plăţile efectuate.
5.5 În cazul în care furnizorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale sau şi le îndeplineşte în mod necorespunzător, furnizorul se obligă la despăgubirea clientului pentru plăţile efectuate în avans.
5.6 Clientul poate renunţa la serviciile furnizorului în orice moment prin plata valorii corespunzătoare perioadei rămase până la încheierea contractului.
5.7 Contractul poate fi modificat numai prin acordul comun al părţilor, încheindu-se în acest sens act adiţional.
Prevederile prezentului contract sunt guvernate atât de legile din România cât şi de cele ale Statelor Unite ale Americii .
5.8 Orice neînţelegeri rezultând din derularea prezentului contract se vor solutiona pe cale amiabilă, în caz contrar, părţile se vor adresa instanţelor de judecată competente.