Pagini Internet

Suportul Dumneavoastra on-line.

header image

Optimizarea bugetului de marketing în criză

Potrivit analizei “Optimising the Marketing Budget in Recession”, realizat de grupul Ogilvy pentru clienţii afectaţi de criză, ar trebui continuată investiţia în marketing şi comunicare, pentru ca în perioada post-recesiune afacerea să fie solidă.
Unele companii au succes în perioada recesiunii. Acestea văd criza ca pe o oportunitate de a se dezvolta. În timp ce competitorii intră în panică, ele îşi pun la punct planul de creştere prin investiţii susţinute. Optimizarea bugetului de marketing este doar una dintre problemele cu care aceste companii se confruntă. Cele care decid să continue să investească în marketing beneficiază, de obicei, de o dezvoltare a afacerii, chiar mai mare decât într-o perioadă normală.

Iată câteva sfaturi din acest studiu:

Consumatorii sunt mai prudenţi în achiziţionarea produselor pe timp de criză, în special a celor din domeniul financiar. Aceasta poate fi o oportunitate de a crea produse şi branduri eficiente.

Research-ul ne poate ajuta să identificăm pierderile. Când costurile vor fi tăiate, nu se va simţi imediat. Declinul în relaţia consumatorului cu brandul se va putea vedea în research abia după 6 luni.

În timpul recesiunii, companiile au oportunitatea de a câştiga mai mult market share decât într-o perioadă normală.

În cazul unei companii profitabile, ar trebui cheltuit şi ultimul cent, pentru a continua dezvoltarea.

Companiilor care reduc cheltuielile le va fi greu şi le va lua mai mult timp sa se întoarcă la perioada de pre-recesiune.

O analiză economică propune 3 scenarii privind cheltuielile:
a) să se menţină adspend la acelaşi nivel,
b) să se reducă cheltuielile cu 50% timp de un an, apoi să se revină la cheltuielile normale,
c) să se reducă / taie cheltuielile cu 100% în decursul unui an şi apoi să se revină la cheltuielile normale.

În majoritatea cazurilor, companiile aleg variana b), durând 2 ani să recupereze costurile pieţei, iar în cazul în care aleg varianta c) durează 4 ani să îşi recupereze costurile.
Companiile care doresc să recupereze costurile într-un an după recesiune trebuie să cheltuiască în jur de 60% mai mult pe marketing decât suma pe care au economisit-o, tăind din bugetul de marketing iniţial.

Slăbiciunile competitorilor într-un moment când majoritatea consumatorilor încă cheltuiesc poate fi o bună oportunitate pentru afaceri noi, branduri sau idei de campanii. Cele mai de success campanii şi produse au fost lansate în recesiune (Disney, Microsoft, Apple, iPod).

Sursa: iaa.ro

Cuvinte Cheie:, , , .

Nici un raspuns pana acum ↓

  • Nu sunt comentarii deocamdata. Fii primul care comenteaza acest articol.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta acest articol.